”Arhitectura imaterială (L`architecture émouvante)” tratează viziunea poate prea naivă a acestui eu-arhitect asupra percepției spațiului. În aceast memoriu sunt prezentate concepte precum arhitectura care ”mișcă sufletul”, vizualizarea spațiilor prin stimuli non-vizuali, mobilitate mecanică, funcțională și relațională, cartografierea locului prin mișcare etc.

 

Lucrarea nu tratează arhitectura ca operă construită ci încearcă o definiere heterotopică punând în paralel aproprierea spațiilor de către dansatori, ierarhizarea relațiilor spațiale de către copii, gradarea luminii în popoarele asiatice etc.

​

Frumosul se crează din simțirea spațiilor în mod diferit potrivit sensibilității date de background-ul fiecărui eu unic și irepetabil. Finalul conchide că viitorul este acela de a învața că un lucru se hrăneste și se dezvoltă din înțelegerea și digerarea altuia. (Apprendre d`abord qu`une chose se nourrit d`une autre) J. F. Pirson

​

​

​

​

​